Ai resimțit in ultima perioadă dureri de burtă? Iată ce pot ascunde acestea!

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

Oricare dintre noi a avut parte la un moment dat de dureri de burtă. Denumite și dureri abdominale acestea pot fi atât semne ale unui disconfort al organismului cât și simptome ale unor boli serioase. Dacă resimțiți frecvent astfel de dureri este bine să mergeți la medicul specialist pentru a face un control de specialitate. Acestea se pot prezenta ca dureri acute, progresive sau doar ca un ușor disconfort – motiv pentru care sunt deseori ignorate și pot duce la evoluția ascunsă a bolii.

Există numeroase cauze și factori ce pot provoca dureri de burtă, dar în continuare ne vom axa strict pe evidențierea celor ce reprezintă simptome ale afecțiunilor cu potențial periculos. Inflamare gastrică sau gastrita

Această afecțiune apare atunci când este afectată mucoasa stomacală, provocându-se leziuni, inflamații sau zone ulceroase. Respectând un regim alimentar corespunzător și urmând medicația prescrisă de doctor acestea se pot vindeca într-o perioadă scurtă de timp, în caz contrar existând riscul unor complicații grave precum hemoragii, ulcer sau chiar a unor forme de cancer.

Cum recunoaștem inflamarea gastrica? Aceasta se manifestă prin resimțirea frecventă a unei presiuni și senzații de arsură în zona epigastrului însoțită de dureri de burtă, balonări și o stare continuă de sațietate. În cazurile avansate pot apărea stări de vomă mai ales în perioada imediat următoare servirii mesei. Ulcerul

Această afecțiune apare atunci când mucoasa stomacală suferă o leziune ușoară sau chiar o perforație completă și se creează astfel o cale de comunicare între stomac și cavitatea abdominală. Boala debutează cu dureri arzătoare în zona epigastrică ce tind să radieze spre spate. Aceasta se manifestă episodic, durerile de burtă putând varia de la câteva secunde până la minute întregi sau chiar ore. Aceasta poate fi calmată cu ajutorul unor medicamente inhibitoare și crește în mod exponențial dacă se consumă citrice sau alte alimente acide. Scăderea poftei de mâncare, pierderea bruscă a greutății și senzațiile frecvente de vomă pot fi semne concludente ale apariției ulcerului.

Balonarea

Deși oricine se poate confrunta uneori cu starea de balonare, daca aceasta apare foarte frecvent ar fi bine să vă prezentați de urgență la medic. Fiind de multe ori neglijată, aceasta poate fi un semn incipient pentru alte boli cu consecințe destul de grave precum cancerul, infecțiile intestinale, constipația cronică, etc.

Fibromul uterin

Această afecțiune se caracterizează prin apariția unor excrescențe cu caracter benign la nivelul uterului, putând lua forma unor noduli sau ciorchini de țesut atipic. Ca și simptome se remarcă în principal sângerările frecvente în afara perioadei de menstruație, durerea în timpul actului sexual, infertilitatea, micțiuni frecvente și nu în ultimul rând dureri de burtă și de spate.  Dimensiunile tumorilor pot deveni uneori foarte însemnate, de peste 10 cm diametru, ducând chiar la lărgirea uterului. Deși riscul ca un astfel de fibrom să devină cancerigen este redus, dacă apar probleme serioase se recomandă îndepărtarea acestuia printr-o simplă intervenție chirurgicală.

Chisturile ovariene

Tinerele aflate la pubertate pot avea destul de frecvent astfel de chisturi, acestea urmând a dispărea de la sine o dată cu trecerea anilor. Dar uneori acestea se pot infecta sau pot perturba buna funcționarea a ovarelor provocând astfel infertilitate, moment în care trebuie luată în considerare îndepărtarea acestora. Prezența chisturilor este semnalată de dureri pelviene la începutul menstruației, dureri de burtă frecvente în afara perioadelor menționate, tulburări menstruale, disconfort în timpul actului sexual și senzație de presiune manifestată asupra vezicii urinare. Dacă diametrul chisturilor este foarte mare simptomele pot fi completate de grețuri sau vărsături. Afecțiuni ale ficatului

Buna funcționare a ficatului poate fi adesea perturbată atât din cauze de natură infecțioasă cât și din cauze ce țin de alimentație, vicii, obezitate, etc. Dacă resimțiți frecvent o stare de apatie, dureri de burtă în partea dreaptă, insomnii și stări de greață este recomandat să faceți cât mai repede un control hepatic. De asemenea, uneori pot apărea și modificări de natură vizuală precum pigmentarea pielii din zona abdominală sau icter (schimbarea culorii pielii într-un ton galben-verzui), toate aceste simptome fiind însoțite de dureri de burtă.

Probleme intestinale

Parazitozele, intoxicațiile alimentare și colitele se manifestă de cele mai multe ori prin dureri de burtă severe, stări de apatie (lipsă de vlagă), diaree și scaun cu sânge sau dureri pronunțate în momentul palpării porțiunii din abdomen aferentă zonelor afectate. 

Apendicita

Probabil fiecare dintre noi cunoaște cel puțin o persoană ce a suferit la un moment dat și a fost operată de apendicită. Aceasta reprezintă inflamarea apendicelui în urma contractării unei infecții severe. Apendicita trebuie tratată cu maximă atenție și la apariția primelor simptome se recomandă să se meargă de îndată la medic deoarece există un risc ridicat de a degenera în peritonită – boală ce poate cauza moartea pacientului. Se caracterizează prin dureri de burtă, vărsături, diaree, stări de anxietate, febră și frisoane. Daca apar aceste manifestări nu întârziați niciun moment din a vă prezenta cât mai repede cu putință la medic.

Afecțiuni ale rinichilor

Exceptând infecțiile urinare, litiaza renală (sau piatra la rinichi) este una dintre cele mai frecvente probleme întâlnite în cazul organelor renale. Aceasta are loc atunci când buna funcționare a rinichilor este îngreunată datorită depunerii sau formării unor elemente sedimentare de-a lungul tracturilor respective. Pacienții vor resimți în acest caz dureri de burtă, de spate și o schimbare a culorii urinei, aceasta devenind roșiatică (datorită prezenței sângelui). Totodată îi sunt asociate și simptome generice ale unor boli de natură infecțioasă precum greața, vărsăturile și durerile de cap.

Diverse forme de cancer

Majoritate tipurilor de cancer ce se dezvoltă în zona abdominală au incluse în gama de simptome specifice și durerile de burtă. Dintre acestea, cea mai mare incidență o au următoarele: 

Cancerul genital

Cancerul genital are un caracter silențios în primele faze ale evoluției avansând destul de rapid spre simptome grave ce afectează considerabil viața individului. Durerile de burtă și presiunea în partea inferioară a abdomenului, sângerările rectale sau vaginale, urinările dese sau infertilitatea sunt doar câteva din simptomele ce ar trebui să ne îngrijoreze și care pot atesta prezența cancerului genital în organism. 

Cancerul de colon

Cancerul de colon prezintă o simptomologie asemănătoare celui genital, cu mențiunea că este afectată în mod special partea terminală a intestinului gros. Ca o particularitate poate fi menționată prezența unor dureri sâcâitoare în zona lombară, fapt datorat tumorilor ce afectează nervii coloanei vertebrale.

Cancerul  gastric

Acesta se dezvoltă în general având la bază un ulcer sau gastrită cronică ce nu a fost tratată la timp. Aceasta debutează lent prin pierderea poftei de mâncare a pacientului, disconfort în timpul meselor sau după acestea, apariția melanei în scaun (scaun negricios cauzat de trecerea sângelui prin intestine) și dureri de burtă.

Stresul

O altă cauză adesea ignorată și care poate cauza unor dureri de burtă acute este stresul. Persoanele care au un stil de viață foarte agitat sau care își desfășoară activitatea în locuri cu factori ridicați de stres pot dezvolta uneori o formă de depresie ce determină, pe lângă alte disfuncții organice, chiar și probleme digestive. Durerile cauzate de stres se manifestă sub forma unor presiuni sau înțepături constante, acestea fiind localizate în partea superioară a abdomenului.

Consultul medicului specialist este necesar

Este absolut necesară realizarea unui set de analize complete și consultul medicului specialist dacă prezentați periodic oricare dintre simptomele mai sus menționate. Este recomandată evitarea administrării de antiinflamatoare clasice precum aspirina și ibuprofenul deoarece acestea au potențialul de a afecta mucoasa gastrică, înrăutățind astfel durerile abdominale. În schimb, pentru reducerea inflamației si calmarea durerilor de burtă se pot folosi unele ingrediente simple, accesibile oricui. Iată câteva exemple relevante:

  • Produse antiacide precum bicarbonatul de sodiu ce se regăsesc în comerț. Diluându-l într-un pahar cu apă și consumându-l pe timpul apariției durerii, acesta va avea ca efect reducerea senzațiilor de arsură din stomac.
  • Mărarul proaspăt este un condiment care datorită proprietăților sale chimice inhibă producerea de acid gastric. Acesta poate fi consumat atât în stare naturală cât și sub formă de ceai.
  • Menta este folosită de mulți ani în medicina homeopatică pentru calmarea durerilor, eliminarea stărilor de vomă și stimularea proceselor digestive.
  • Consumând o ceașcă de suc de Aloe Vera cu 20 de minute înainte de masă veți facilita tranzitul gastro-intestinal, veți elimina arsurile și veți scăpa de dureri de burtă. 

Obiceiuri alimentare nesănătoase

Unele obiceiuri alimentare nesănătoase pot contribui din plin la apariția durerilor de burtă. Dacă obișnuiați să beți apă în timpul mesei trebuie să știți că faceți o greșeală. Aceasta va dilua sucurile gastrice îngreunând considerabil procesul de digestie. Dacă totuși este necesar asigurați-vă că apa nu este foarte rece și mai ales evitați apa minerala ce poate provoca starea de balonare.

Concentrați-vă exclusiv pe ceea ce aveți în farfurie, mâncați încet și evitați discuțiile nu foarte importante deoarece aerul pătruns în stomac va îngreuna de asemenea procesul metabolic. Este bine ca alimentele consumate să nu fie foarte reci ori foarte fierbinți deoarece aducerea acestora la temperatura potrivită pentru a fi digerate va solicita suplimentar organismul.

Dacă sunteți un fan al deserturilor dulci sau al fructelor consumate după masă, este bine ca acestea să fie mâncate la o anumită diferență de timp față de felurile principale. O amânare de cel puțin 2 ore este mai mult decât potrivită pentru a evita apariția crampelor sau a durerilor de burtă.

 

Share on facebook
Share on twitter
Share on email
Share on facebook
Distribuie 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *