Introducerea exercițiilor fizice în stilul de viață

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

Durerea de spate este una dintre cele mai comune probleme de sănătate ale acestui deceniu. Durerile de spate sunt produse ale stilului de viață sedentar, motiv pentru care opt din zece persoane suferă de o formă de durere de spate, cel puțin o data în viață.

Situaţiile tensionate îşi exercită influența nu numai asupra psihicului uman, stresul își exercită controlul negativ asupra coloanei vertebrale și asupra mușchilor spatelui. Presiunile care apar la nivelul coloanei vertebrale stau la baza celor mai frecvente tipuri de dureri de spate.

Pentru a acţiona atât preventiv, cât și eficient în faţa situaţiilor stresante, sistemul nervos ne trimite informaţii și semnale disperate ce sunt percepute de muşchii noștri. Stresul produce o hiperactivitate musculară, incomoditate care duce la apariţia spasmelor şi tensiunilor la nivelul mai multor zone ale organismului.

Aceste tensiuni sunt resimţite mai ales la nivelul musculaturii umerilor şi pe spate. Când eşti stresat, muşchii se încordează, vasele de sânge se contractă, iar sângele circulă cu greutate, fapt ce împiedică buna oxigenare a acestei părţi a corpului.

Medicamentele salvează mereu situația

Cercetările efectuate de până acum au evidențiat faptul că durerile musculare ce sunt provocate de stres, pot dispărea într-o lună sau două de la administrarea primelor medicamente. În cele mai multe cazuri, administrarea de medicamente pentru durerea de spate poate duce la dispariția totală a durerii, tratamentul împotriva durerilor de spate poate fi constituit din analgezice, antiinflamatoare şi din efectuarea în paralel a unor şedinţe de masaj sau reflexoterapie.

Un medic specialist ar putea prescrie medicamente pentru durerea de spate acelor persoane care sunt afectate direct la nivelul musculaturii spatelui. Bolnavul ce suferă de anumite traumatisme sau lovituri bruște poate primi o prescripție de medicamente ce pot trata durerea de spate care este produsă de luxaţii, întinderi sau rupturi de ligamente.

De asemenea, specialistul mai poate recomanda medicamente pentru durerea de spate femeilor însărcinate ce sunt suferinde, sau atunci când coloana unui bolnav a fost solicitată pe termen scurt, din cauza ridicării unor obiecte foarte grele.

De ce să abordăm un alt stil de viață

Având în vedere faptul că situaţiile stresante sunt foarte greu de evitat, medicii vă oferă câteva reguli simple care ar putea contribui la ameliorarea sau prevenirea efectelor nocive ale stresului asupra corpului uman. Adoptarea unui stil de viața sănătos este situat din punct de vedere mintal, la limita dintre ceea ce ne dorim a se întâmpla și ceea ce reușim să punem în practică.   

Introducerea exercițiilor fizice în stilul de viață

Schimbarea stilului de viață este un proiect pe termen lung. Proiect implică stabilirea unor obiective realizabile încă de la bunul început.

Un stil de viață sănătos și lipsit de stres implică un program strict de exerciții fizice, practicarea unor tehnici specifice de relaxare și menținerea unei diete alimentare sănătoase.

Stresul poate produce reacții chimice care dăunează inimii, dăunează vaselor de sânge, afectează negativ pancreasul, creierul și nu în ultimul rând poate produce dureri insuportabile de spate. Odată ce durerea de spate s-a instalat, cea mai sigură cale prin care un bolnav ar putea acționa în a remedia problema sa de sănătate, este administrarea unor medicamente pentru durerea de spate.

Practicarea unui sport poate contribui activ la modelarea aspectului fizic dar ne mai poate oferi și posibilitatea de a contribui activ la modelarea radicală a stării de spirit. Stresul cronic este unul dintre factorii negativi pe care endorfinele încearcă să îl combată.  Sportul face ca sistemul imunitar să fie mai rezistent la substanțele chimice eliminate de corp în prezența stresului. Sportul poate fi un factor cheie în vindecarea bolilor care au fost declanșate de un stil de viața mai puțin sănătos.

Endorfinele sunt o categorie de substanțe produse de creier, acești neurotransmițători sunt foarte râvniți de către bolnavii din toată lumea datorită abilității acestora de a elimina durerea. Endorfinele, oxitocina, dopamina și serotonina sunt din punct de vedere chimic, o structură de proteine complexă, iar rolul lor în al nostru organism este acela de analgezic.

Hormoni care se secretă la nivelul sistemului nervos și produc stres și angoasă sunt cortizolul și adrenalina. Cortizolul apare în cazul unor situații stresante care durează în general, perioade mai lungi caracterizate de nemulțumire și certuri. Această substanță crește în perioadele când suntem expuși la frig, când nu mâncam cu zilele, chiar și trezitul de dimineața este văzut de corp ca fiind un mic stres.

Exerciţiile aerobice sunt deosebit de eficiente în eliminarea stresului: se elimină acumulările excesive de hormoni precum este cortizolul şi creşte producţia naturală de endorfine în organism.

Importanța detensionării mușchilor

Relaxarea activă este o formă excelentă de odihnă. Atât pentru mintea noastră, cât și pentru trupul nostru, relaxarea activă este metodă care are capacitatea de a-ți atrage atenția, în timp ce sunt eliminate efectele neplăcute ale sedentarismului.

Relaxarea nu ar trebui asociată atât de mult cu arhicunoscutul stereotip de persoană care stă relaxată pe pat cu ochii în televizor și bolul de popcorn în față.

 Organismul uman chiar apreciază relaxarea activă, relaxarea activă implică activități care vă ajută la reîncărcarea bateriilor într-un mod ieșit din tipare. Tehnicile de relaxare activă se bazează pe metode special alese de meditație, pe exerciții de respirație și nu în ultimul rând pe ședințe de masaj, cristaloterapia sau acupunctura.

Activitățile specifice relaxării active au în vizor reglarea ritmului respirator și evoluează treptat spre destinderea musculară, spre concentrarea atenției pe zonele corpului în care stresul este resimțit mai profund. Această descriere este însă una sumară ce conține trei dintre cele mai întâlnite elemente ale tehnicilor de relaxare, există mult mai multe posibilități în ceea ce privește relaxarea, activități care sunt stabilite în funcție de problematica și disponibilitatea individului.

Unele metode de relaxare activă includ respirația adânca, yoga, meditația sau masajul terapeutic. În plus, exerciţiile de stretching detensionează muşchii încordaţi, iar yoga favorizează dobândirea stării de calm, echilibru, flexibilitatea şi forţa.

     Aceste tehnici relaxează şi scad tensiunea arterială, pulsul şi respiraţia. Există mai multe tehnici de relaxare, de la simple exerciţii de respiraţie profundă până la cele asistate de un profesionist calificat. Alte tehnici de relaxare includ meditaţia, relaxarea musculară progresivă sau biofeedbackul.

Cum putem gestiona stresul?

Programele de gestiune a stresului s-au înmulțit foarte mult în ultimii zece ani, motiv pentru care majoritatea medicilor aleg să prescrie pacienților medicamente pentru durere de spate ce sunt asociate unor proceduri sportive suplimentare. Acestea sunt câteva dintre metodele relaxante, recomandare pentru înlăturarea inflamaţiilor interne, a spasmelor musculare şi a durerilor de spate cauzate de presiune. 

Câteva strategii pentru atenuarea stresului 

Relaxarea și metodele înrudite (yoga). Metodele yoga pornesc de la principiul că destinderea corporală nu luptă împotriva tensiunii și a încordării produse de stres.

Majoritatea oamenilor primesc prescripții de medicamente pentru durere de spate din cauza faptului că au prostul obicei de a adopta posturi greșite, pentru că stau prea mult timp în poziția cocoșată, cu umerii lăsați în față și cu spatele încovoiat. O altă postură greșită pe care specialiștii doresc a o evidenția este poziția șezut, cei mai mulți dintre oameni sunt absorbiți de muncă și nu resimt încă efectele dureroase ale posturii incorecte.

Orice durere poate fi ameliorată, iar efectele negative se pot schimba într-unele pozitive cu ajutorul câtorva poziții de Yoga ideale pentru astfel de probleme. Totodată, datorită detensionării musculare și psihice prin executarea exercițiilor yoga, remediul este amplificat și de relaxarea minții și dobândirea unei profunzimi spirituale.

Meditatia poate combate cu succes efectele nocive ale stresului de acasă și de la serviciu, meditația are puterea de a vă induce mult dorita stare  de pace interioară.

Oricine poate să practice meditația, aceasta este o metoda simplă și gratuită de reabilitare a echilibrului intrinsec, aceasta deconectează câmpul psihic de la preocupările sale latente și îl antrenează pe subiect în controlarea activității sale reprezentative.

Terapia prin masaj a punctelor de declanșare – masajul se focalizează asupra punctelor de declanșare sau zonelor sensibile, a fibrelor musculare înguste care se pot forma în mușchi, în urma leziunilor sau a suprasolicitării fizice. Masajul poate ajuta la intensificarea circulației sanguine de la nivelul sistemului circulator și a celui limfatic.

Masajul conduce la relaxarea mușchilor afectați sau suprasolicitați, reduce spasmele și crampele, crește flexibilitatea articulațiilor, eliberează endorfine, scurtează perioada de recuperare și poate elimina durerile ulterioare ale sportivilor suprasolicitați de antrenamentele prelungite.

Încă o terapie care reduce stresul

Efectul Mozart este o altă terapie care are ca scop reducerea stresului. Se știe de multă vreme că muzica are efecte benefice asupra creierului. Puterea vindecătoare a sunetelor  a fost descoperită încă de pe vremea lui Pitagora. Odată cu trecerea timpului, muzicologii au mai descoperit faptul că muzica modifică metabolismul, scade sau crește presiunea sângelui și influențează digestia, în funcție de stilul specific al melodiei.

Muzica generatoare de calm duce și la creșterea nivelului endorfinelor: o jumătate de oră de Bach sau Mozart are un efect comparabil cu folosirea unei tablete de Valium. Ambele emisfere cerebrale participă la „relaxarea” creierului, agentul producător de plăcere fiind nu versurile, ci muzica, melodia, sunetele și ritmul. Meloterapia este o cale de îmbunătățire a stării de sănătate, la fel ca și cromoterapia, terapia prin culoare cunoscută și practicată mai ales în continentul asiatic din vremurile ancestrale. Cromoterapia sugerează practicanților să aibă în dormitor un perete, o eșarfă sau o pânză albastră, să o privească și să  rotească obiectele în timp ce sunt rostite afirmațiile optimiste și distractive.

Share on facebook
Share on twitter
Share on email
Share on facebook
Distribuie 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *