Ești pasionat de sporturi de iarnă? Învață cum să îți pregătești corpul pentru efort

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

Sezonul rece este o bucurie pentru cei pasionați de sporturi de iarnă. Skiul, snowboardingul sau patinajul sunt doar câteva dintre aceste sporturi pentru care ne grăbim în zilele libere să ajungem în diferite colțuri ale țării sau chiar ale lumii. Nu numai că aceste ieșiri reprezintă o ieșire din cotidian și câteva zile off, de relaxare, dar oferă și o doză de adrenalină pe care majoritatea nu o găsesc în alte activități.

E bine de știut că aceste sporturi solicită foarte mult corpul și dacă nu te pregătești așa cum se cuvine ești pasibil de accidentări. Skiul și snowboardingul sunt sporturi de anduranță pentru care e nevoie de o bună rezistență și de o musculatură puternică. Genunchii, articulațiile sunt foarte expuse și solicitate, iar o pregătire înainte de a porni în aventură este benefică.

Pregătirea fizică se poate începe chiar și cu o lună înainte, alături de medici specialiști care să știe exact care sunt metodele prin care corpul tău poate fi pus în cea mai bună formă pentru o vacanță reușită, fără probleme.

Coloana vertebrală este și ea solicitată pe pârtie, suportând o presiune mai mare decât de obicei. Kinetoterapia înainte de vacanță este recomandată pentru întărirea și pregătirea coloanei vertebrale pentru ceea ce va urma.

Coapsele și mușchii fesieri au nevoie, de asemenea, de metode prin care să fie întăriți, asigurându-te astfel că șansele de a te accidenta sunt reduse la minim.

Persoanele care iubesc sporturile de iarnă tind să ignore de multe ori diverse afecțiuni pe care le au, poate apărute chiar în urma unor accidentări pe pârtie și continuă să schieze fără a le acorda atenție. Acestea nu trebuie nebăgate în seamă, din contră, trebuie remediate pentru a nu se agrava și pentru a nu deveni afecțiuni de care să nu mai poți scăpa și care să se agraveze în timp, producând dureri uneori chiar insuportabile. Afecțiunile la nivelul gleznelor, a genunchilor, șoldurilor sau la nivelul coloanei vertebrale nu trebuie să te împiedice să mergi în vacanță la ski, dar e recomandat să fie tratate înainte. Există anumite proceduri de fizioterapie care ajută la scăderea inflamației, a durerii și a contracturilor din aceste zone afectate. Toate aceste proceduri trebuie făcute numai cu ajutorul unor medici specialiști.

Benzile kinesio sunt recomandate de medici, alături de kinetoreapie, pentru susținerea articulațiilor, creșterea mobilității și a stabilității, dar și a circulației sangvine și a tonusului muscular. În plus, aceste benzi garantează și o stare de bine generală.

Sporturile de iarnă nu numai că oferă senzații tari și adrenalină pentru împătiți, dar vin la pachet și cu vacanțe în zone de munte superbe unde reușești să îți reîncarci bateriile și să respiri aer curat. Pentru a avea zile frumoase, încearcă să acorzi timp și atenției pregătirii pentru practicarea skiului și a celorlalte sporturi, astfel încât să nu ai pare de evenimente neplăcute – cum ar fi accidentările. Ia-ți toate măsurile de precauție, atât înainte de a pleca, cât și în timpul vacanței și vei avea parte, cu siguranță, de zile ca în povești alături de cei dragi.

Share on facebook
Share on twitter
Share on email
Share on facebook
Distribuie 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *