Motivele din spatele durerii din jurul ombilicului

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

Senzația de durere în zona buricului poate provoca disconfort pentru mulți oameni, mai ales în cazul în care durerea persistă foarte mult timp sau poate chiar refuză să dispară.Unele persoane resimt o durere în zona buricului, iar altele simt doar durere în jurul zonei ombilicale doar în timp ce fac anumite mișcări, de exemplu, atunci când se apleacă sau tușesc.

Uneori, durerea din zona ombilicului pot fi semnale ce anunță apariția unei afecțiuni grave precum este apendicita sau hernia. În ciuda acestui fapt, cele mai multe diagnostice oferite de medicii specialiști, atestă faptul că buricul inflamat este cauzat de problemele digestive, iar durerea apare într-un mod superficial a veni dinspre ombilic.

Având în vedere faptul că durerea din zona ombilicului poate avea mai multe cauze, este important să știm când starea de sănătate ne este cu adevărat periclitată.Simptomatologia care ne trimit la medicul specialist.

 Un medic specialist și-ar dori să afle dacă buricul unui pacient este inflamat atunci când este apăsat, dacă acesta resimte o durere constantă sau una pasageră în zona buricului, dacă durerea este ascuțită sau monotonă și dacă durerea apare doar atunci când acesta efectuează anumite mișcări bruște. Un medic ar mai vrea să afle anumite detalii despre seriile de durere abdominală prin care treceți, dacă resimțiți senzații de durere în zona buricului după masă, care este ora când resimțiți o durere în zona buricului și dacă durerea din zona ombilicului are loc în timpul zilei sau în timpul nopții.

Cele mai multe dureri din zona buricului sunt prezente sub forma unei dureri radiante, acest tip de durere poate apărea sub forma unei prezențe trucate. Afirmam acest fapt deoarece o durere in zona buricului poate fi cauzată de zece alte organe îndepărtate de zona ombilicală.

Hernia ombilicală poate produce dureri în zona buricului

La noi în țară, herniile afectează un segment foarte important dintre cetățenii României, statisticile ne arată faptul că această boală afectează anual între 4% și 12% dintre români, vârsta reprezentând un criteriu important de diferențiere, deoarece frecvența herniilor este mai mare la copii și la persoanele cu vârstă înaintată. Hernia poate fi resimțită de către bolnav prin intermediul mai multor categorii, hernia poate să fie de disc, hernie postoperatorie, iar în cazul în care resimțiți dureri în zona buricului, hernia de care suferiți este una abdominală.

Această boală se manifestă prin prezența unei incomodități sau dureri în zona buricului și mai ales prin prezența unor umflături, semnal de alarmă ce vă anunță că suferiți de o hernie ombilicală. Hernia ombilicală este asimptomatică, sau responsabilă cu producerea unei jene locale sau dureri ascuțite ce apar doar la efort. Odată cu creșterea în volum a tegumentului ce acoperă hernia, aceasta este afectată, devine inflamată și se poate transforma reședința unor infecții.

Hernia ombilicală se prezintă sub forma unei umflături la nivelul buricului, fiind consecutivă unui defect de închidere la nivelul orificiului ombilical. Cu toate că hernia ombilicală nu este prea vizibilă fizic, poate deveni vizibilă atunci când bolnavul tușește sau săvârșește un efort abdominal. Sunt câțiva factori ce contribuie la apariția herniei ombilicale, hernia apare ca urmare a creșterii presiunii abdominale în următoarele situații: atunci când bolnavul este obez, la femeile gravide, în prezența lichidului liber prezent în cantitate mare, la cei care ridică greutăți, la bolnavii care tușesc sau care sunt constipați.

Perioada sarcinii și durerea din zona buricului

Viitoarele mămici pot resimți o durere în zona buricului ca urmare a creșterii presiunii abdominale în următoarele situații: atunci când suferă de obezitate, la gravidele ce ridică sacoșe grele, la gravidele fumătoare sau la cele constipate cronic.

Una dintre cele mai frecvente motive pentru care durerile ombilicale apar în decursul sarcinii este din cauza modificărilor ce au loc în corpul viitoarei mame. Sarcina poate provoca durere în zona buricului și disconfort în jurul acestei regiunii și este foarte posibil ca pe viitor să fie identificate și unele umflături.

Pot exista mai multe motive ce produc o durere în zona buricului atunci când sunteți însărcinate. De exemplu, în situațiile în care pielea se întinde pe burtă și devine mai mare, buricul poate ieși spre exterior. Acest lucru poate produce dureri foarte mari viitoarelor mămici. Dacă sunteți gravidă și identificați apariția unor dureri severe în jurul buricului sau la mijlocul abdomenului, dureri ce sunt înrudite cu vărsături și diaree, vă sugeram să solicitați o consultație de la un medic specialist, deoarece acest lucru ar putea fi un semn al unei infecții intestinale.

Infecțiile urinare sunt producătoare de durere în zona buricului

Unii oameni resimt o intensă durere în zona buricului sau în zona abdomenului atunci când urinează iar acest fapt ar putea fi un simptom al unei infecții a tractului urinar.

Infecția tractului urinar este una dintre cauzele producătoare de dureri pelviene inferioare. Durerea la urinare mai este cunoscută şi sub denumirea tehnică de disurie. Disuria poate apărea la toate grupele de vârstă şi este mai mereu însoțită de alte simptome cum ar fi urină tulbure, hematurie, urină urât mirositoare, modificări de culoare ale urinei sau chiar urinări frecvente.

Eliminarea urinei din organism ar trebui să fie un proces natural și nedureros. Atunci când, în timpul sau imediat după urinare, pacientul resimte o durere în zona buricului, o arsură, presiune sau alt fel de disconfort, acesta este un semnal de alarmă al apariției unei afecţiuni ce deranjează sever tractul urinar. Afecţiunile tractului urinar includ infecţiile, inflamaţiile sau alte boli ale tractului urinar ce provin din rinichi, uretere, vezică urinară sau boli ce sunt cauze ale sistemului reproductiv.

În anumite cazuri, durerile din timpul urinării sunt acompaniate de durere în zona buricului ce pot fi cauzate de anumite afecțiuni grave care pot ameninţa viaţa pacientului.Diagnosticarea şi tratarea rapidă a cauzelor care produc disuria scad riscul complicaţiilor severe precum este insuficienţa renală.

Tulburările gastrice pot cauza durere în zona buricului

Sunt multe cazurile în care tulburările gastrice au capacitatea de a provoca dureri intense în jurul zonei ombilicale. Motivul pentru care tulburările gastrice produc această durere în zona buricului este locația în care intestinul subțire este poziționat. Durerea în zona buricului este cauzată de factorii nocivi ce deranjează intestinul subțire, factori a căror reacții nocive sunt resimțite în zona din spatele al intestinului, adică în zona butonului.

Vă puteți da seama de faptul că suferiți de o tulburare precum este gastrita atunci când resimțiți dureri precum sunt: refluxurile de acid, infecțiile intestinale, constipația și nu în ultimul rând alergiile alimentare. De asemenea, boala celiacă și constipația pot provoca, de asemenea, dureri și umflături în zona abdominală.

Durerea în zona buricului mai poate avea drept stimul sau cauză ulcerul gastric sau cel duodenal. Senzația de durere în zona buricului mai poate fi cauzată și de o simplă gastrită cronică. Gastritele sunt cele mai frecvente probleme gastrice și sunt prezente sub forma unor  inflamații acute sau cronice ale mucoasei gastrice. Bolnavul poate acuza dureri sau senzații de arsură gastrică, senzații de vomă, grețuri, vărsături, durere în zona buricului, iar uneori poate resimți chiar și simptome de diaree. Gastrita cronică, în cele mai frecvente cazuri, este provocată de bacteria Helicobacter pylori.

Atunci când un bolnav resimte o durere în zona buricului,  caracteristica principală a gastritei cronice este aceea că poate dura trei luni și nu va dispărea decât după administrarea unor terapii „cheie”, proceduri ce pot fi recomandate doar de medic. Există și o serie de gastrite ce nu sunt produse de bacteria Helicobacter pylori, gastritele chimice sunt prezente sub forma unor gastrite de reflux, gastrite alcoolice și gastrite medicamentoase.   

Helicobacter pylori este bacteria responsabilă de apariția bolilor digestive mai sus menționate și poate fi transmisa prin apă, de la om la om iar apariția ei poate depinde și de condițiile igienico-sanitare la care suntem expuși. Unele studii efectuate pe mai multe familii au dovedit faptul că și posibilitatea transmiterii de la individ la individ este o variantă extrem de plauzibilă, o dovadă fiind aceea că minorii ai căror părinți sunt purtători de H. pylori prezintă un risc de infectare foarte crescut.

Body piercingul din buric poate produce durere în zona buricului

Unul dintre factorii ce pot cauza durere în zona buricului este piercingul din zona ombilicală, motiv pentru care decizia de a vă aplica pe corp o astfel de podoabă implică o gândire extrem de responsabilă.

Aplicarea unui pierceing trebuie să fie efectuată de persoane calificate ce lucrează în saloane responsabile, ce sunt dotate cu echipamente de ultimă generație. Colaborarea cu un salon „de specific” vă poate ajuta la evitarea și prevenirea apariției unor infecții în jurul buricului.

Durerea în zona buricului poate fi cauzată de câteva afecțiuni extrem de serioase, printre care se numără iritațiile pielii, zgârieturi sau tăieturi. Un body piercing ar putea produce o senzație de durere în zona buricului atunci când suferi de diabet, hemofilie, o boală autoimună și dacă ai fost diagnosticat că suferi de o boală de inimă. Toate aceste afecțiuni au puterea de a interfera foarte serios cu procesul de vindecare, în cazul în care ar putea apărea efecte adverse după aplicarea unei astfel de podoabe. 

Dacă vei analiza cu atenție istoria poporului român, a celui grec sau a poporului egiptean, vei observa faptul că toate aceste popoare își aplicau body piercinguri. Cu multe secole în urmă, cetățenii vechilor orașe obișnuiau să își găurească trupul pentru a câștiga o poziție în grupurile din care făceau parte sau pentru a fi păziți de spiritele rele.

Astăzi, piercingurile reprezintă mai mult o metodă ce permite tinerilor să se exprime mai ușor, iar piercingul din buric este înca o simplă modalitate de decorare a trupului, un simplu accesoriu ce pune în valoare zona abdomenului.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Share on facebook
Share on twitter
Share on email
Share on facebook
Distribuie 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *